“Mă plictisesc repede, am nevoie de creativitate, de a mă exprima inovativ. Când începe rutina, se termină distracția. Îmi place să fac afaceri ca un joc creativ.Îmi place să pornesc afaceri și să le construiesc ca un copil care se joacă cu LEGO.”


Cosmin Cosma are o experiență de aproape 20 de ani în lumea afacerilor, activând în domeniile telecom, banking, marketing și advertising. Drumul în antreprenoriat l-a început în anul 2005 când a avut o franciză ING Bank în Galați, devenind astfel bancher, doar pentru a experimenta viața de antreprenor

În prezent, este fondatorul a trei proiecte antreprenoriale și anume Fremen – companie de training, INSUS – agenție de consultanță comercială și FINQware – companie de tip fintech.

În afara companiilor create de el, a mai lucrat în cadrul multinaționalelor Zapp, GE Money, Volksbank și Garantibank, ocupând diferite poziții manageriale.

Cosmin a început să țină cursuri din anul 2005, când a livrat programe de training pentru AIESEC ca invitat în cadrul diverselor evenimente dedicate studenților. În cadrul GE Money, Cosmin a livrat training-uri de produse bancare și programe de învățare a abilităților de vânzări în cadrul proiectului de Sales Force Effectiveness, implementat de General Electric la nivel global.

 

 

Cum a fost începutul în antreprenoriat și cum este acum?

Dacă mă gândesc la prima mea experiență antreprenorială, ce îmi aduc aminte este că primele șase luni de antreprenoriat nu am dormit noptea. Aveam trei angajați și trebuia să îi plătesc, deși încă nu încasam nici cât să acopăr chiria și utilitățile firmei. Angajații mei erau proaspăt absolvenți, proaspăt absolvenți de licență. Simțeam presiunea de a nu îi afecta riscurile pe care mi le asumasem eu, ca antreprenor. În fond, ei erau la primul loc de muncă, n-aveau nicio vină că afacerea mea încă nu producea bani suficienți. Eu eram cel care estimasem greșit în planul de afaceri și mă împrumutam de la o rudă în fiecare lună să acopăr salariile și utilitățile firmei. Orice început antreprenorial este greu, orice antreprenor pe bune știe asta. Dacă este ușor, nu este antreprenoriat, este altceva.

Dar momentul în care afacerea pe care ai pornit-o începe să meargă, vine și marea satisfacție. După șase luni am început să încasez mai mult decât aveam costurile, inclusiv cu angajații și cu datoriile pe care trebuia să le rambursez.

Ce mi-a rămas din acea experiență? Cele șase luni și mai ales depășirea lor cu brio au fost vaccinul meu de antreprenor. Au fost lecția de tenacitate pe care am fost norocos să o am la începutul carierei antreprenoriale, și da, am fost norocos și pentru că prima afacere a mers. Asta m-a încurajat mai târziu. Nu se întâmplă tot timpul asta, norocul are partea lui de merit.

Sunt conștient ca nu se întâmplă așa de obicei. La aproape doi ani după începutul afacerii, când am vândut-o ca afacere la cheie (era o franciză bancară ING Bank în Galați, încă activă în zilele noastre), am prins curajul care mă ajută în orice afacere pe care o pornesc. Acest prim succes de a crea o afacere și de a o duce până la exit este experiența care mă ține în jocul acesta de antreprenoriat și în prezent.


Ce te-a determinat să devii antreprenor?

Chestia cu antreprenoriatul a fost o pasiune pe care am descoperit-o pe parcursul tinereții. Îmi aduc aminte că primul gând să încep ceva a fost încă din perioada facultății de filozofie pe care o urmam la sfârșitul anilor 90. În fața căminului din Grozăvești era o locație fast-food (Kebap King sau ceva semănător). Proaspăt venit în București din Galați, orașul în care făcusem liceul și copilărisem, eram super încântat de acest produs, shaorma, care era o noutate pentru dieta mea. J Ca student, era mic dejunul devreme luat pe la ora cinci, când reveneam din cluburile în care îmi petreceam viața de student.

Așa mi-a venit ideea de a încerca să deschid o locație fast-food cu shaorma în orașul natal, unde nu exista așa ceva. Am vorbit la telefon cu tatăl meu (era inginer în Combinatul Siderurgic SIDEX) și l-am convins că ar fi o bună oportunitate să deschidem o locație tip fast-food cu shaorma, peste drum de Facultatea de Economie din Galați. Găsisem și furnizor de echipamente de făcut shaorma, îmi amintesc că era vreo 800$ un grill. Numai că nu m-am încumetat. Aveam vreo 19 ani și am decis să imi termin facultatea în București. Un alt tip de antreprenor ar fi decis să nu își mai piardă timpul cu facultatea și ar fi mers la Galați să deschidă acest business. Fără să regret nici atunci, nici acum, eu am decis să rămân cu cărțile încă vreo cațiva ani. Probabil că am pierdut câteva milioane prin această decizie. J

Câțiva ani după, la începutul anilor 2000, m-am reapropiat de antreprenoriat, culmea, într-un program de susținere al antreprenorilor foarte similar cu “Diaspora Întreprinzătoare”. Eram angajat la Zapp, corporatist, și am aflat că există un proiect în care sunt susținuți tinerii să devină antreprenori. Se organiza prin ANIMMC (Agenția Natională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii) și, exact ca în proiectul de față, un număr de câteva sute de antreprenori aspiranți urmau inițial un program de pregătire în antreprenoriat pentru a ști cum să își facă un plan de afaceri. Câteva zeci dintre ei, în urma unui concurs de planuri de afaceri, urmau să primească un ajutor de start-up echivalentul a 20.000 EUR. Nu știu cum s-a terminat acel program, eu nu m-am înscris în final cu un plan de afaceri. Pentru mine a fost o oportunitate să învăț despre antreprenoriat, despre afaceri, despre planuri și strategii de start-up. Îmi aduc aminte că mergeam sâmbăta dimineața la 08:00, când începeau cursurile, și eram foarte încântat să învăț lucruri interesante și să mă visez antreprenor. Eram angajat “cu simbrie” la multinațională și acolo, la acele cursuri, s-a născut dorința de a începe ceva pe cont propriu.

Câțiva ani mai târziu, în 2005, am citit într-o revistă de afaceri despre oportunitatea de a deschide o afacere în franciză și așa am început, căci atunci a apărut și oportunitatea reală. Dar drumul meu în antreprenoriat a fost unul “pregătit”, pas cu pas. De aceea susțin proiectul Diaspora Întreprinzătoare, pentru că știu din propria experiență că va sădi niște semințe de antreprenoriat care vor da roade, dincolo de monitorizările oficiale.


Câte business-uri ai dezvoltat?

Concret, am fost în decursul timpului asociat/acționar cu acte în regulă la Registrul Comerțului în șase companii – și tocmai depun actele pentru încă o afacere nouă, deci șapte, în curând. Din două afaceri am făcut exit cu succes (le-am vândut cu profit după ce le-am înființat și pus pe picioare). În acest moment sunt în dezvoltare cu alte trei proiecte antreprenoriale: INSUS – agenție de consultanță comercială pentru companii antreprenoriale, Fremen – companie de training în care ținem cursuri atât pentru angajații companiilor multinaționale, cât și pentru antreprenori, și FINQware – companie de tip fintech, despre care sper că va auzi toată lumea în următoarele luni.


Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat?

De obicei, la o întrebare din asta, ca antreprenor, ai tendința să te plângi de statul român. Ai și de ce, că în foarte multe zone este aberant. Anul acesta mi-au blocat cei de la ANAF TVA-ul absolut aiurea. Nici nu știam, noroc că departamentul de achiziții al uneia dintre primele trei bănci din România, fiind în licitație la un proiect, a verificat la sânge firma mea și au descoperit. Altfel, nici nu aș fi știut că am TVA-ul blocat. Când am aflat, mi-am sunat contabila și îmi venea să plâng la propriu. Tocmai pierdeam relația cu un potențial client cu care era posibil să am un contract mare, și acest fapt strica reputația companiei respective. Îți vine să o iei razna când pățești lovituri din astea în moalele capului, de la statul căruia îi plătești taxe și impozite. După vreo câteva saptămâni am rezolvat, nu era decât netrimitearea unei hârti dintr-o instituție a statului în alta, și trebuia eu, antreprenorul, să alerg ca să rezolv asta.

Dar știi ceva, chiar nu mă plâng. Până la urmă tenacitate înseamnă să te lupți cu toate lighioanele din drumul tău. În toate poveștile așa ajunge eroul să învingă, nu? Statul are tendința să fie una dintre aceste lighioane. Deci nu mă plâng, face parte din joc. Nici nu vreau să “păcălesc” vreun antreprenor că lucrurile sunt ok, că este roz treaba cu antreprenoriatul în România. Nu este, dar se vede un progres de la un an la altul.

Așa că cea mai mare provocare este să mă automotivez, să mă simt pasionat de afacerile în care îmi investesc timpul și viața. Asta este, de fapt, lupta antreprenorului, după părerea mea, și nu este o luptă ușoară.


Care este combustibilul ambiției/ determinării tale? Ce te motivează să mergi mai departe în fiecare zi?

Am vreo trei surse de motivare. Primul este familia. Sunt un familist convins, îmi iubesc soția și cei doi copii (o fetiță de opt ani și un baiețel de doi ani). Cred că este datoria mea să mă împlinesc și să am succes ca antreprenor pentru a le crea resursele copiilor mei să se educe și să se dezvolte ca oameni, și, mai ales, am misiunea să le ofer un model de împlinire și de viață trăită cât de frumos pot. Să fiu un „rol model”, cum spun englezii.

A doua sursă de combustibil, este nevoia de libertate. Atunci când eram angajat simțeam, în anumite proiecte/locuri de muncă, că nu îmi place viața de la 09:00 la 17:00, rutina angajatului care face ce i se cere să facă. Erau situații în care aveam, chiar ca angajat de companie (am lucrat vreo 12 ani ca angajat de mutinaționale),  proiecte frumoase și șefi care nu impuneau reguli care să îmi lezeze nevoia de libertate. Dar, în general, tendința în marile companii este să se prolifereze un management toxic, care nu ține seama de unele nevoi de libertate și exprimare ale angajaților, și se ajunge la acea atmosferă de lucru “pe plantație”. În care stai pentru că merge salariul și ai masină de companie, nu pentru că îți place să îți petreci acolo 80% din timpul vieții tale. Când am simțit asta, am încercat să nu amân decizia de a părasi acea companie. Ultima oară am făcut-o în 2013, când am părăsit conducerea unui departament de colectare creanțe în Volksbank România. Mi-am dat demisia fără regrete.

Cea de-a treia sursă de energie este tot o nevoie de-a mea, personală. Mă plictisesc repede, am nevoie de creativitate, de a mă exprima inovativ. Când începe rutina, se termină distracția. Îmi place să fac afaceri ca un joc creativ. Nu sunt încă milionar în EUR, cum se spune, îmi place să pornesc afaceri și să le construiesc ca un copil care se joacă cu LEGO. Nu pentru că la sfârșit este un mare premiu, ci pentru că îi place jocul.


Care este proiectul pe care îl dezvolți acum?

Pe lângă INSUS și Fremen, pe care vreau să le aduc la un nivel de stabilitate în 2018, în toamnă aceasta am pornit, alături de o echipă de oameni foarte talentați și înzestrați, un nou start-up – FINQware. Ideea acestei afaceri pleacă de la o întrebare pe care mi-o puneam când lucram în bănci, văzând ca manager de departamente o gramadă de zone de ineficiență ale bancilor: Ce va fi când bancile vor deveni mai eficiente? Cum vor arăta obiceiurile oamenilor de a utiliza serviciile băncilor? Cred că sunt vreo șase ani de când mă gândesc la asta. În noua afacere, împreună cu partenerii mei, sper să dăm un răspuns viabil la această întrebare. Mai multe nu vreau să spun, suntem în faza incipientă a afacerii, deocamdată.


Ce sfat ți-ai fi dat, dacă te-ai fi întâlnit în prima zi de antreprenoriat?

Începe azi. Nu mâine, nu poimâine. Dacă un curs de antreprenoriat în care să auzi alți antreprenori cum gândesc și să înveți bazele antreprenoriatului este începutul acestui drum, fă-o azi. Dacă vrei să faci o locație tip fast-food cu shaorma în orașul tău natal, nu amâna, fă azi asta!

Cred că am pierdut multe sute de mii de euro sau milioane, cine știe, doar prin simplul fapt că am amânat pașii în antreprenoriat.

Și cred, cu mâna pe inimă, că, pentru copiii mei, a construi afaceri care să genereze valoare atât lor, cât și societății în care trăiesc, este cel mai bun mod de a își trăi viața.

Și îndrăznește! Noi, românii, avem așa, un fatalism mioritc. Suntem, cred, singurul popor care se “laudă” în manualele de istorie că nu a cucerit niciodată niciun popor. În timp ce toți vecinii nostri încarcă bateriile de motivație ale noilor generații învățându-i despre perioadele de glorie și de cuceriri. Ca exemplu, dacă pleacă echipa națională de fotbal să joace un joc cu Olanda, încă de la aeroport dau declarații de genul: “Avem un inamic redutabil în teren, sperăm într-un egal”. La rândul nostru am fost crescuți cu aceeași mentalitate, de care trebuie cumva să ne eliberăm. Și zic de asta în afaceri. De ce să nu facem afaceri transnaționale, de ce să nu avem cât mai multe companii românești care caștigă piețe în propria țară și în afara ei? Nu ne putem aștepta nici de la stat, nici de la investitori și mutinaționalele străine să facă asta pentru noi. Cred că trebuie să îndrăznim să cucerim piețe de consum, în primul rând a noastră.