La Consulatul General al României la Cernăuți a avut loc o întâlnire protocolară a membrilor Asociației Excelsior din București cu reprezentanții misiunii diplomatice acreditate la Cernăuți.
A fost discutat proiectul „Diaspora Întreprinzătoare”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, care ține de dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale a 200 de români din afara României care își doresc să dezvolte afaceri în țară, partener local în acest proiect fiind Centrul Media BucPress din Cernăuți.
În cadrul acestei întâlniri au participat Iulian Popescu, manager general al Soft Tehnica București, membri ai Asociației Excelsior, Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuți, Ionel Ivan, ministru consilier, șef-adjunct al misiunii diplomatice, parteneri din Ucraina.